În primele două luni ale anului 2010, deputaţii bihoreni au costat statul român peste jumătate de milion de lei, bani în care au fost incluse atât cheltuielile cu birourile parlamentare, cât şi cele cu aleşii din cele nouă colegii uninominale de deputaţi din Bihor. De asemenea, reprezentanţii judeţului în Senatul României au avut cheltuieli de aproximativ 100.000 de lei doar în luna ianuarie, asta în condiţiile în care, de când a devenit ministru al Sănătăţii, Cseke Attila decontează la Camera superioară a Parlamentului numai cheltuielile de la biroul parlamentar.

 

Pe site-ul Camerei Deputaţilor au fost publicate cheltuielile făcute de parlamentari în primele două luni ale acestui an. Astfel, în ianuarie şi februarie 2010, cei nouă deputaţi bihoreni au avut cheltuieli în valoare totală de 544.950 lei. Clasametul este condus de deputatul UDMR Peto Csilla cu cheltuieli de 66.022 lei, urmată de Derzsi Akos (UDMR) - 61.880 lei, Nicolae Jolţa (PNL) - 61.550 lei, Ştefan Seremi (PD-L) - 61.483 lei, Ioan Sorin Roman (PSD) - 61.436 lei, Lakatos Petru (UDMR) - 61.084 lei, Lucia Varga (PNL) - 60.978 lei, Sonia Drăghici (PSD) - 58.877 lei şi Octavian Bot (PD-L) - 51.640 lei. Cheltuielile cu deputaţii, constând în indemnizaţii, diurne, cazare, transport şi telefon mobil, se ridică la 362.524 lei. Şi de această dată topul este condus de Peto Csilla (45.908 lei) care, în luna februarie, s-a deplasat în străinătate, pentru care a primit diurnă şi i-au fost decontate transportul şi cazarea. Pe locurile următoare figurează Derzsi Akos - 41.189 lei, Nicolae Jolţa - 41.060 lei, Lakatos Petru - 40.702 lei, Ştefan Seremi - 40.544 lei. Pentru birourile parlamentare deschise în judeţ, au fost plătiţi 182.426 lei, care au fost utilizaţi de deputaţi pentru materiale de întreţinere, pentru plata chiriilor şi utilităţilor, precum şi pentru plata salariilor angajaţilor lor. Astfel, pentru materiale de întreţinere, Nicolae Jolţa a decontat 10.088 lei, Octavian Bot şi Peto Csilla - câte 9.815 lei, Sonia Drăghici - 9.713 lei, Derzsi Akos - 9.562 lei. Trei dintre deputaţii bihoreni nu au plătit niciun leu pentru chirii şi utilităţi: Octavian Bot, Sonia Drăghici şi Nicolae Jolţa. Pe de altă parte, Lucia Varga a reuşit performanţa de a deconta, pentru plata chiriei şi a utilităţilor, în primele două luni ale anului suma de 6.385 lei (peste 65 milioane lei vechi). De asemenea, Ioan Sorin Roman a plătit, pentru chirie şi utilităţi, 3.556 lei. ホn ceea ce priveşte salariile pentru personalul de la birourile parlamentare, clasamentul este condus de Ştefan Seremi - 11.110 lei, urmat de Sonia Drăghici - 10.901 lei, Sorin Roman - 10.898 lei, Nicolae Jolţa - 10.402 lei şi Lakatos Petru - 10.372 lei.

Site-ul Senatului a publicat doar cheltuielile făcute de parlamentari în luna ianuarie a acestui an. Cumulat, cei patru senatori de Bihor au costat statul român 99.700 lei, constând în indemnizaţii, diurne, cazare, transport şi cheltuieli cu birourile parlamentare. Topul este condus de Ioan Mang (PSD) cu cheltuieli totale de 30.259 lei, urmat de Petru Filip (PD-L) - 29.703 lei şi Cornel Popa (PNL) - 29.246 lei. Cel de-al patrulea senator de Bihor, Cseke Attila, devenit ministru al Sănătăţii, şi-a decontat în luna ianuarie doar cheltuielile aferente cabinetului parlamentar, suma ridicându-se la 10.491 lei.

În ceea ce priveşte cheltuielile cu indemnizaţiile, cazarea în Bucureşti, transportul în teritoriu şi diurna, clasamentul este condus de democrat-liberalul Petru Filip - 20.687 lei, urmat de social-democratul Ioan Mang - 19.768 lei, cel mai econom fiind liberalul Cornel Popa - 18.755 lei.