De la referendum la ultimatum şi înapoi (la referendum)
Preşedintele Traian Băsescu dă un ultimatum Parlamentului, in cadrul unui interviu acordat The Times, pentru adoptarea unei noi legi electorale, în caz contrar, avertizând că va convoca un referendum pe această temă. În acelaşi interviu, şeful statului promite ca va înteţi lupta împotriva corupţiei şi ca va restructura clasa politică.
Deşi Băsescu a spus ca va colabora cu Parlamentul, Times crede că pe viitor sunt inevitabile noi tensiuni politice. Într-un alt interviu acordat săptămâna trecută aceluiaşi cotidian, preşedintele a spus că una din primele măsuri pe care le va lua după revenirea în funcţie va fi revizuirea legii electorale. "Romanii vor dreptate", a spus Traian Băsescu după anunţarea rezultatelor referendumului. "Avem obligaţia să dăm poporului ceea ce doreşte. Fac un apel la Parlament să coopereze şi să ţină cont de rezultatele votului", a mai spus preşedintele, care vrea să îşi folosească sprijinul popular pentru a obliga Parlamentul să introducă o nouă lege electorală, care să prevadă cel puţin un element al votului uninominal şi să restabilească încrederea populaţiei în clasa politică. "Voi da Parlamentului un ultimatum. Să spunem 30 iunie. Dacă Parlamentul nu va adopta o nouă lege electorală până la această dată, voi convoca un referendum", a declarat Băsescu.
De asemenea, preşedintele vrea şi un nou rol pentru Monica Macovei, fostul ministru al Justiţiei demis în luna aprilie. Times notează că Macovei a iniţiat anul trecut instrumentarea a 127 de cazuri de corupţie la nivel înalt, printre dosarele deschise numărându-se cel al unui ministru, a doi secretari de stat şi a şapte membri ai Parlamentului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.