Decizie amânată în cazul PNŢCD
Candidatul PNŢCD la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Petru Trif, a contestat la Curtea de Apel Oradea legea potrivit căreia este înregistrată candidatura pentru această funcţie. Trif a dat în judecată atât Biroul Electoral Central, cât şi Biroul Electoral Judeţean, prin care contestă legalitatea modalităţii de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene. "Chiar dacă timpul e cam scurt până la ora alegerilor, instanţa poate avea un cuvânt greu de spus în alegerea preşedintelui CJ", a declarat Petru Trif. Potrivit acestuia, în cazul în care instanţa i-ar da dreptate, alegerile pentru această funcţie ar avea loc la o altă dată. Deşi, în cursul zilei de ieri, ar fi trebuit să primească un răspuns la cele solicitate, magistraţii au amânat luarea unei decizii pentru zilele următoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.