Decizie contestată
Vicepreşedintele PD-L Bihor Gavrilă Ghilea a contestat decizia conducerii Consiliului Judeţean Bihor de a schimba destinaţia terenului deţinut de această instituţie pe strada Universităţii. Astfel, potrivit lui Ghilea, dacă iniţial Radu Ţîrle anunţase că terenul va fi scos la licitaţie, iar banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru cofinanţarea unor proiecte ale primăriilor din judeţ, ulterior, în şedinţa de Consiliu, s-a cerut aprobarea unui acord de principiu pentru asocierea cu o firmă pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar. "Eu cred că se va reveni asupra deciziei, iar terenul va fi vândut prin licitaţie, pentru ca primăriile din judeţ să beneficieze de fondurile necesare derulării unor proiecte", a afirmat Gavrilă Ghilea. Mai mult, acesta a propus ca o parte din terenul de pe strada Universităţii să fie cedat municipalităţii pentru a se putea construi acolo blocuri ANL. "Cei mai mulţi oameni cu probleme sunt în Oradea, iar primăria nu poate să ofere nici măcar teren pentru locuinţele ANL", a mai precizat Ghilea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.