Delegaţie USR la Chişinău
Deputatul USR de Bihor, Silviu Dehelean, secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaților, a fost prezent la Chișinău, alături de alți 16 deputați și senatori USR, la Adunarea „Moldova Europeană”, convocată de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Scopul participării parlamentarilor USR la adunare a fost „de a contribui la reafirmarea și întărirea deciziei cetățenilor moldoveni de a face parte din familia europeană”.
La eveniment a participat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care a afirmat că discuțiile privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea începe chiar anul acesta.
„Mesajele transmise la Adunarea Națională vorbesc despre faptul că traseul istoric nedrept al Moldovei va înceta, la fel ca șantajul Kremlinului care a ținut țara în sărăcie, subdezvoltare și corupție. Am asistat la discursurile istorice ale Maiei Sandu și ale Robertei Metsola din mijlocul Adunării, printre românii veniți din toate părțile Moldovei. Românii din Moldova nu-și doresc altceva decât ceea ce este firesc pentru noi, românii din Uniunea Europeană: dreptul de a-și caută fericirea, bunăstarea, dreptul de a decide singuri asupra destinului lor, dreptul de a învăța, munci și de a construi liberi. Le mulțumesc pentru că m-au primit alături de ei la acest eveniment și pentru că mi-au dat ocazia să îmi amintesc ceea ce pare că mulți dintre noi am uitat mult prea repede: datorăm bunăstarea și libertatea noastră, în bună măsură, apartenenței la Uniunea Europeană și la spațiul de valori pe care ea îl reprezintă. Astfel, după zeci de ani suntem departe de îmbrățișarea toxică a Moscovei. Viitorul nostru comun, al românilor de dincolo și de dincoace de Prut, este în Uniunea Europeană”, a declarat Silviu Dehelean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.