Demnitarii UDMR îşi prezintă rapoartele de activitate
Secretarul de stat Cseke Attila a organizat, ieri, o conferinţă de presă în cadrul căreia şi-a prezentat raportul de activitate după primele şase luni de la instalarea sa în această funcţie. Toţi ceilalţi demnitari din partea UDMR Bihor vor prezenta asemenea rapoarte în săptămânile următoare.
"Când am ajuns la Bucureşti, am găsit o structură nu prea bine organizată, cea mai mare problemă fiind, după părerea mea, cea a mentalităţii", a declarat Cseke. Secretarul de stat din cadrul Secretariatului General al Guvernului spune că, în primele două luni de activitate, a închis două litigii pe care instituţia le-a avut cu societatea civilă şi a condus un grup de lucru pentru atribuirea publicităţii de stat. De asemenea, acesta a făcut demersuri pentru trecerea mai multor imobile în domeniul public. "Cazarma din Salonta a trecut în domeniul public, cea din Beiuş a trecut din administrarea MApN în cea a Consiliului Local şi alte trei cazărmi din Marghita au trecut tot în domeniul public", a menţionat Cseke Attila. O altă realizare pe care şi-o asumă secretarul de stat este obţinerea finanţării drumului de centură din Oradea. Referitor la alegerile anticipate, Cseke a precizat că UDMR va respecta decizia coaliţiei, oricare ar fi aceasta, adăugând că formaţiunea politică din care face parte este pregătită să demareze pregătirile pentru campania electorală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.