Depistarea muncii fără forme legale, în atenţia lui Hellvig
Deputatul conservator Eduard Hellvig a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în această sesiune parlamentară, intenţionează să depună două iniţiative legislative, legate de problemele sociale care i-au fost semnalate.
Parlamentarul bihorean intenţionează să aducă unele modificări legislaţiei referitoare la depistarea muncii fără forme legale. De asemenea, acesta va propune modificări la legea 19/2000, privind sistemul public de pensii şi asigurări sociale, astfel încât să se acorde mai multe drepturi persoanelor ale căror soţi sau soţii au decedat. În ceea ce priveşte comisia de apărare din care Hellvig face parte, în această perioadă, a fost aprobat proiectul privind dreptul medicilor din cadrul Ministerului de Interne de a deţine cabinete private. Totodată, raportul privind obligativitatea stagiului militar a primit aviz favorabil, acesta ajungând pe masa senatorilor. În raport se specifică eliminarea de la 1 ianuarie 2007 a stagiului militar obligatoriu, armata urmând să se facă pe bază de voluntariat. Totuşi, la împlinirea vârstei de 18 ani, cetăţenii sunt obligaţi să se prezinte la unităţile de încorporare pentru a fi luaţi în evidenţă, chiar dacă nu intenţionează să facă armata.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.