Eurodeputatul Eduard Hellvig a ţinut, luni, un discurs în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, cu o zi înainte de sărbătorirea Zilei Internaţionale a Biodiversităţii (22 mai), făcând referire la impactul deschiderii, pentru circulaţie fluvială, a canalului Bâstroe, de către Ucraina. "Această cale navigabilă străbate una dintre cele mai mari rezervaţii ale biosferei din Europa - Rezervaţia Naturală Delta Dunării. Este un spaţiu care adăposteşte mii de specii de păsări, plante şi animale, dintre care unele sunt rare sau pe cale de dispariţie", a precizat Hellvig, adăugând că deschiderea canalului Bâstroe are consecinţe ecologice negative care aduc atingere principiilor care definesc conceptul de dezvoltare durabilă. "Până nu este prea târziu, chestiunea canalului Bâstroe trebuie abordată având în atenţie responsabilitatea ce ne revine faţă de generaţiile viitoare", a încheiat eurodeputatul Eduard Hellvig.