Comisia Europeană a anunţat marţi că România este o economie de piaţă funcţională şi va îndeplini în scurt timp criteriile economice de aderare dacă aplică reforme susţinute, în principal în patru domenii care prezintă "îngrijorări serioase". De asemenea, anunţarea datei aderării României la Uniunea Europeană a fost amânată pentru luna octombrie a acestui an, când va fi prezentat un nou raport de monitorizare. Politicienii bihoreni sunt convinşi că integrarea nu va fi amânată, iar data anunţată în octombrie va fi cea de 1 ianuarie 2007. Preşedintele PNL Bihor, deputatul Cornel Popa, ne-a declarat că 1 ianuarie 2007 rămâne data fixă pentru aderare, însă cu menţiunea că problemele semnalate în raportul de ţară trebuie rezolvate până în luna octombrie. "Faptul că s-a considerat amânarea anunţării datei aderării pentru luna octombrie nu este un lucru tocmai rău, pentru că astfel ne dă timp pentru stabilizarea situaţiei politice din România. Altfel, s-ar fi demobilizat toată clasa politică de la ceea ce avea de făcut şi ne-am fi ocupat de înlocuirea Guvernului, a miniştrilor, a primului ministru. S-ar putea totuşi că faptul că suntem în tandem cu Bulgaria să ne aducă prejudicii", a precizat Cornel Popa. "În urma raportului de ţară am primit certitudinea progreselor făcute de România, materializate în ultimul an şi jumătate la Intene şi Justiţie, unde nu mai avem steguleţe roşii. Asta înseamnă o reuşită a actualului Guvern. Cred că amânarea anunţării datei aderării este doar o modalitate de a ne ţine în continuare în priză, însă integrarea e un lucru real", a declarat deputatul PD Ionela Bruchental-Pop. "Eu cred că nu au vrut să scape frânele din mână anunţând acum data aderării. Temerea mea este însă că i-am păcălit pe cei de la Uniunea Europeană în ceea ce priveşte justiţia, unde s-a făcut doar o spoială. Cred că, în octombrie, ne vor cere rezultate concrete cu privire la marea corupţie. Raportul nu a fost o surpriză pentru mine, problema o reprezintă culoarea steguleţelor, pentru că sunt unele care se pot înroşi", a afirmat deputatul UDMR Lakatos Peter. Senatorul PRM Verginia Vedinaş a declarat că amânarea anunţării datei aderării ar trebui să ne pună pe gânduri dar şi pe treabă, iar partidul din care face parte intenţionează să sprijine Guvernul pentru integrarea în Uniunea Europeană. "O guvernare catastrofală a primit un raport pe măsură. Nu putem să-i înşelăm pe cei de la Uniunea Europeană. Eu cred că e mai degrabă voinţa lor pentru ca noi să ne integrăm la UE decât o dovadă a potenţialului nostru", a precizat preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar. "Raportul de ţară de marţi a fost prima abordare europeană a situaţiei României, fiind una tranşantă, neechivocă, dar şi indulgentă. Cred, totuşi, că reprezentanţii UE nu realizează diferenţele între România reală şi cea din acte. Dacă ne integrăm la 1 ianuarie 2007, intrăm numai pentru că UE ne tolerează", consideră Lazăr Cutuş, preşedintele Forţei Democrate. Liderul Clubului Dreptei, Octavian Bot, susţine că era de aşteptat să nu se precizeze acum data aderării. "Raportul prezentat marţi nu este un rezultat slab pentru România, însă atrage atenţia că am putea să nu ne integrăm la 1 ianuarie 2007. A atras atenţia responsabililor UE şi lupta din interiorul Alianţei D.A.. Traian Băsescu este un factor perturbator, atacă PNL şi provoacă conflicte. Acest lucru poate duce la instabilitate politică şi pune în pericol integrarea în Uniunea Europeană", a precizat Bot.