Despre secretele comunicării, învățării și ale împlinirii - Școală de lideri la Oradea
La inițiativa senatorului PNL Adrian Hatos, Tineretul Liberal Oradea a lansat Școala Informală de Lideri. Proiectul va cuprinde o serie de evenimente dedicate dezvoltării abilităților de leadership ale tinerilor, în primul rând ale studenților.
Programul, lansat de senatorul PNL Adrian Hatos și de Tineretul Național Liberal Oradea, își propune să dezvolte abilitățile de leadership ale tinerilor, în special ale studenților.
Prin Școala informală de lideri, senatorul Hatos și tinerii liberali și-au propus să formeze liderii de mâine. Totodată, tinerii au oportunitatea de a fi mentorați în domenii-cheie de specialiști în domeniu.
„Liderii de mâine au nevoie, alături de priceperea în profesie și de voință de implicare în comunitate și de numeroase competențe transversale și sociale. Obiectivul nostru este de a-i ajuta pe tinerii care se implică în comunitățile lor să însușească aceste abilități, să se profesionalizeze ca lideri, și să se dezvolte personal, devenind mai eficienți și mai credibili. În plus, prin participarea din seminarele noastre, pe care le dorim cât mai interactive, sperăm să punem bazele rețelelor sau comunităților de viitori actori cheie din comunitate”, a declarat Adrian Hatos.
Primul eveniment din cadrul acestui proiect a avut loc săptămâna trecută, joi, 16 februarie, cu o activitate dedicată abilităților de public speaking. Practic, Mihaela Tatu a fost invitată să le prezinte tinerilor participanți diferite tehnici și exerciții practice pentru îmbunătățirea încrederii și capacității de a vorbi în public. Totodată, în cele două ore și jumătate de prezentare și discuții ea le-a împărtășit celor prezenți câteva secrete ale artei oratoriei.
„Evenimentele din cadrul Școlii Informale de lideri sunt destinate tuturor celor interesați, în special studenților”, explică Hatos. Din cauza restricțiilor de spațiu dar și a modalităților de desfășurare a seminarelor ce se vor desfășura în cadrul Școlii, este posibil ca numărul de participanți să fie limitat de organizatori. Pentru fiecare dintre evenimentele lunare viitoare, care se vor desfășura îndeobște în penultima joi a fiecărei săptămâni, vor fi lansate înscrieri online. Organizatorii se străduiesc să anunțe din timp și eficient programul viitoarelor întâlniri. Astfel, participanții vor putea să-și exerseze abilitățile într-un cadru optim, liniștit și încurajator.
„Seria de evenimente este potrivită pentru persoanele care doresc să își îmbunătățească abilitățile de leadership și să devină mai eficienți în atingerea obiectivelor lor”, a mai punctat acesta.
Hatos mai spune că urmează să dezvolte alături de tineri și alte noi proiecte cu impact pentru ei și pentru comunitate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.