Dezamăgirea electoratului aduce voturi PRM
Rezultatele obţinute de PRM şi PNG-CD la alegerile europarlamentare au adus multă bucurie în rândul membrilor celor două filiale din Bihor. Preşedintele interimar al PRM Bihor, Mihai Drecin, explică această revenire în forţă a partidului pe care îi reprezintă prin prisma dezamăgirii electoratului faţă de PNL, cel puţin la nivel de municipiu, dar şi prin prisma agresiunii UDMR.
"Partida naţională câştigă teren pornind din Anglia spre Europa Centrală. Pe plan local, modalitatea de administrare a municipiului de către PNL i-a determinat pe orădeni să-şi dea votul pentu PRM. Aşa se explică faptul că, într-un an, în Oradea, PNL a obţinut 12,4%, iar PRM, 11,58%", a precizat Mihai Drecin, preşedintele interimar al PRM. Chiar dacă scorul general pe judeţ, de 7,58%, este mulţumitor, reprezentanţii PNG Bihor au decis să retragă sprijinul politic a trei consilieri din Finiş, respectiv unul din Gepiu, pentru neimplicare în campania electorală. Totodată, membrii PRM au semnalat mai multe nereguli înregistrate la alegerile de duminică. Unii dintre membrii PRM şi PNG nu au fost lăsaţi în secţiile de votare, fiind înlocuiţi cu alţi membri. Apoi, în satul Tărcăiţa, comuna Tărcaia, s-a constatat că pe listele suplimentare au votat 124 de persoane, mai bine de jumătate dintre voturile exprimate. O situaţie similară a fost întâlnită şi la Nojorid, unde, la secţia din localitate, alături de cei 353 de localnici, au votat pe liste suplimentare 137. "În localitatea Nojorid, din 1.400 de votanţi s-au prezentat la secţia de votare 353 de alegători. Lor li s-au adăugat 137 de persoane, cu domiciliul în altă localitate. La fel şi în satul Livada", a adăugat consilierul PRM Florica Bogdan. În altă ordine de idei, liderii locali ai celor două partide văd diferit viitorul formaţiunilor din care fac parte. Pe de o parte, Mihai Drecin crede că o fuziune ar fi mai benefică pentru viitorul politic al partidului, în timp ce Gheorghe Pintea, preşedintele PNG Bihor, crede că alianţa este cea mai bună reţetă. "Ar fi mai potrivită o alianţă. Sunt membri care nu simpatizează cu Vadim sau cu Becali, iar în cazul unei fuziuni, unii dintre membri ar pleca", a adăugat Pintea.
CUM MATA MAI BINE DE JUMATATE, CA AU VOTAT IN TOTAL 363 DE PERSOANE. INFORMEAZA-TE CAPULIO