Dialog simulat cu Opoziţia
Senatorul Ioan Mang, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a susţinut, în această săptămână, o declaraţie politică privind neconstituţionalitatea procedurii de angajare a răspunderii guvernamentale pe Legea Educaţiei. "Curtea a arătat cât se poate de clar că nu există nicio urgenţă şi niciun blocaj la nivelul Comisiei pentru învăţământ din Senat", a declarat Ioan Mang. Potrivit senatorului PSD, Executivul nu doreşte colaborarea şi doar simulează dialogul cu Opoziţia, iar în loc să se aşeze la masa discuţiilor cu toate partidele politice parlamentare pentru a găsi, prin consens, o cale de deblocare a situaţiei, premierul Emil Boc doreşte să forţeze din nou legile şi Constituţia ţării, aruncând sistemul educaţional în haos. Din punctul de vedere al senatorului Ioan Mang, pentru ieşirea din blocajul creat şi stingerea conflictului dintre instituţiile statului, Guvernul este obligat să respecte decizia Curţii Constituţionale şi să renunţe la asumarea răspunderii, iar Senatul României trebuie să adopte Legea Educaţiei până la sfârşitul sesiunii parlamentare.
Migratia politica fost legalizata de CCR, drumul spre dictatura portocalie are unda verde.Efortul senatorului Mang este laudabil,dar,din pacate,fara finalitate.