Potrivit propriilor declaraţii de avere, directorii din cadrul Primăriei Oradea nu au motive să se plângă de veniturile de bugetar. Faţă de subordonaţi, indemnizaţiile de conducere, sumele acordate ca indemnizaţii pentru diferitele comisii în care sunt numiţi, stimulentele primite de sfârşit de an şi Paşte fac ca veniturile acestor directori să nu fie de neglijat.

Astfel, directorul executiv al Direcţiei Economice, Eduard Florea, câştigă, în medie, lunar 4.250 lei, în timp ce directorul adjunct, Tănase Miculescu, are, potrivit declaraţiei sale de avere, un venit lunar de 4.426 lei. Eduard Florea, pe lângă casa de locuit dobândită în 2006, mai deţine în Oradea un apartament, cumpărat în 1999, care abia de doi ani şi-a făcut "apariţia" în declaraţiile sale de avere. Averea familiei Florea este completată cu un teren intravilan de 522 mp din jurul casei, respectiv un autoturism. De asemenea, directorul economic executiv are o datorie de 48.000 euro.
Directorul adjunct, Tănase Miculescu, pe lângă venitul de funcţionar public, anul trecut a mai încasat 1.714 lei în calitate de lector colaborator. Acesta deţine o casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de peste 400 mp.
La cârma Administraţiei Imobiliare Oradea se află, începând cu 1 octombrie 2008, fostul director executiv al Instituţiei Prefectului judeţului Bihor, Horia Jarca. Potrivit declaraţiei sale de avere, venitul lunar ca director al AIO se ridică la 4.530 lei. Astfel, anul trecut, până la transferarea de la Prefectură la AIO, Jarca a încasat 44.733 lei, plus alţi 2.250 lei ca membru în comisiile de concurs. Acesta deţine o casă de locuit în Oradea şi un autotorism fabricat în 2005.
Nici venitul lunar al directorului adjunct al AIO nu este de neglijat. Benyovszki Tunde a încasat în fiecare lună de la Primărie peste 3.200 de lei. Perspectivele unui venit substanţial în calitate de director AIO sunt de notorietate, fostul director al acestei direcţii, Marcel Boloş, încasând anul trecut 78.883 lei.
Vorbind de declaraţia de avere a lui Marcel Boloş, acesta nu şi-a reactualizat-o, pe site-ul Primăriei fiind postată doar declaraţia completată la data de 1 septembrie 2008. Boloş deţine un apartament în Oradea şi are deschise mai multe conturi bancare, în valoare de 37.646 lei, respectiv, 3.869 euro. De asemenea, actualul director al Direcţiei de Dezvoltare Durabilă şi Finanţări Externe din cadrul PMO a mai încasat anul trecut de la Universitatea Oradea, în calitate de conferenţiar, 22.359 lei.
La conducerea Direcţiei Tehnice a fost numit de câteva luni fostul prefect, Mircea Ghitea. Declaraţia sa de avere a fost completată pe data de 20 februarie a.c. şi nu a mai fost reactualizată, contrar obligaţiei. Acesta, în cursul anului 2008, a încasat ca prefect cu titlu de venituri salariale 93.121 lei. De asemenea, Ghitea a mai încasat anul trecut două prime de vacanţă restante de 3.871 lei, respectiv 1.743 lei, precum şi al 13 salariu aferent anului 2007 în valoare de 2.103 lei.
Directorul adjunct al Direcţiei Tehnice, Aurelia Ţenţ, are trecut în declaraţia de avere un venit anual încasat pe anul 2008 de 42.803 lei. Aceasta deţine un teren intravilan pe strada Izvorului în suprafaţă de 792 mp, precum şi trei apartamente tot în Oradea, a căror valoare de impozitare depăşeşte 415.724 lei. În 2008 a contractat un credit în valoare de 113.000 franci elveţieni, care se adaugă celor 14.300 lei luaţi în 2007.