Discursuri către "camarazi" la mitingul USL
Mitingul USL, care a urmat congreselor PSD, PNL şi PC, unde Crin Antonescu şi Victor Ponta au fost desemnaţi oficial candidaţi la funcţiile de preşedinte şi premier, a început în acorduri de AC/DC şi a fost marcat de discursuri mobilizatoare către "camarazi". Finalul - Aerosmith cu "Walk this way". Pe scenă, liderii USL au fost întâmpinaţi de tineri cu tricouri roşii, galbene şi albastre, aşezaţi pe scaune în ordinea culorilor de pe drapel. Au urmat discursurile, iar primul care a vorbit şi care a fost şi moderator al intervenţiilor a fost secretarul general al PSD Liviu Dragnea. "Vom participa împreună, sub sigla USL, la alegerile locale, generale şi prezidenţiale. Evident vom câştiga toate aceste alegeri. De aceea am hotărât astăzi toţi că vom susţine la funcţia de prim-ministru al noului guvern USL pe Victor Ponta, preşedintele PSD, iar la cea de preşedinte al României pe colegul şi prietenul nostru Crin Antonescu, preşedintele PNL", a anunţat Dragnea, în aplauzele sălii. Următorul care a luat cuvântul a fost preşedintele PC Daniel Constantin. "A nu colabora cu Traian Băsescu şi cu PDL nu este o problemă de conjunctură, ci o problemă de siguranţă naţională", a spus el, criticând regimul actual şi amintind de "miliardele de euro" datorie externă. La microfon a venit apoi Sorin Oprescu, susţinut de USL pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Aplaudat îndelung de participanţi, el a spus că se va simţi la un moment dat "primarul interplanetar" şi a criticat şi el actuala putere. Oprescu le-a spus lui "Victor, Crin şi Daniel" că le este alături pentru schimbarea celor care conduc acum România. Victor Ponta şi Crin Antonescu, desemnaţi oficial candidaţi ai USL la funcţiile de premier şi preşedinte al României la congresele care au precedat mitingul USL, au avut cele mai lungi discursuri, în care s-au adresat participanţilor cu apelativul "camarazi". "Vreau să explic de ce accept, sunt onorat şi vreau să fiu prim-ministru al acestei ţări cu sprijinul dumneavoastră. Pentru că pe alţii nu i-am auzit şi nu i-am luat în serios. Nu vreau să mă pună Băsescu nimic nicăieri. Nu vreau să mă voteze în funcţie nici Ridzi, nici Păsat, nici Anastase, Boldea, nici Oltean, vreau să mă votaţi dumneavoastră, vreau să mă voteze românii", le-a spus Ponta participanţilor. El s-a lansat în noi acuzaţii la adresa PDL şi a premierilor susţinuţi de acest partid, spunând că după ce Emil Boc "a ipotecat casa România", a venit Mihai Răzvan Ungureanu, care "a început să vândă din casă: patul, televizorul, tot ce mai găseşte".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.