Autorităţile au format trei comisii de lucru, împreună cu sindicatele şi patronatele, care vor discuta până miercurea viitoare măsuri de relansare a economiei şi de protecţie socială, acestea urmând să fie incluse în bugetul pe 2009 pentru a combate criza financiară. Cele trei comisii vor funcţiona la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor Publice. Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor au arătat că până în prezent au fost propuse peste 100 de măsuri privind relansarea economiei, finanţarea firmelor şi a deficitului bugetar şi măsuri de protecţie socială.