Discuţii pentru susţinerea marilor companii
Vicepreşedintele Senatului susţine că a discutat cu ministrul Economiei, Ion Ariton, şi cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, pentru sprijinirea marilor companii. "Unii dintre aceste companii trec prin momente dificile. Sistemul finanţărilor din partea băncilor funcţionează destul de greu", a afirmat Petru Filip, care a adăugat că subfinanţarea companiilor mari duce, în timp, pe de o parte la agravarea unei stări sociale determinate de disponibilizarea angajaţilor, iar pe de altă parte, la diminuarea veniturilor la bugetul statului. "Am discutat cu cei doi miniştri despre posibilitatea susţinerii financiare a acestor companii fie prin acordarea unor garanţii pentru sistemul bancar astfel încât să-şi poată refinanţa afacerile, fie prin reeşalonări ale datoriilor", a afirmat Filip. Acesta a mai adăugat că, alături de alţi parlamentari PDL, a semnat un proiect de lege pentru scăderea impozitului global de la 16" la 10%, care, în opinia lui Petru Filip, ar creşte veniturile prin creşterea bazei de impozitare. "Sper să avem succes cu această lege, chiar dacă vom intra într-o confruntare de păreri cu reprezentanţii Guvernului", a mai adăugat senatorul democrat-liberal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.