Edil-şef şi administrator de firmă - Primarul din Chişlaz, declarat incompatibil
Primarul comunei Chişlaz, Ştefan Tripo, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, care a constatat că în mandatul precedent, a deţinut, simultan, timp de aproape doi ani, atât funcția de edil şef, cât şi pe cea de administrator al unei firme.
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, printr-un comunicat, că în cazul a șase aleși locali (patru primari şi doi viceprimari) a fost constatată existența stării de incompatibilitate. Printre cei şase este nominalizat primarul comunei Chişlaz, Ştefan Tripo. "Starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a deținerii de către aceștia a funcției de primar, respectiv, viceprimar, concomitent cu alte funcții sau calități, contrar prevederilor legale care reglementează regimul juridic al incompatibilităților", se arată în comunicat. În ceea ce-l priveşte pe primarul UDMR, ANI menţionează că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 iunie 2008 - 05 februarie 2010, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de primar al Comunei Chișlaz, cât și cea de administrator al S.C. Romkid S.R.L. "Astfel, TRIPO ȘTEFAN nu a respectat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "Funcția de primar [...] este incompatibilă cu [...] funcția de [...] administrator [...] la societățile comerciale"", susţine ANI. În plus, se precizează faptul că edilul bihorean nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare, deşi a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare. Primarul Ştefan Tripo riscă să nu mai poată ocupa funcţii publice timp de 3 ani. "Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.