Eurodeputatul independent Radu Ţîrle, exclus din PD pentru că nu a votat moţiunea de cenzură a PSD, lansează un atac împotriva fostului său şef de filială, primarul Petru Filip. Potrivit lui Ţîrle, prezenţa liderului democrat pe lista neagră a Coaliţiei pentru un Parlament Curat (CPC) nu este surprinzătoare, ba mai mult, confirmă zvonurile potrivit cărora Filip şi-ar dori un post de eurodeputat tocmai pentru a scăpa de cercetări.

CPC a decis nominalizarea lui Petru Filip, locul al treilea pe lista PD, pe motiv că acesta a făcut obiectul a numeroase acuzaţii privind conflict de interese în raport cu afacerile familiei sau ale prietenilor, care ar beneficia de contracte cu autorităţile locale. Eurodeputatul independent Radu Ţîrle consideră că prezenţa lui Petru Filip pe "lista neagră" a Coaliţiei pentru un Parlament Curat nu este surprinzătoare. "Lista Coaliţiei pentru un Parlament Curat confirmă unele zvonuri din interiorul PD potrivit cărora primarul Filip doreşte să plece la Parlamentul European pentru a i se pierde urma. Altminteri cum s-ar explica faptul că domnia sa, după ce a cerut votul orădenilor pentru trei mandate de primar, acum i-a abandonat, lăsându-şi mandatul de primar neîncheiat?", întreabă Radu Ţîrle. Totodată, acesta îi cere lui Petru Filip să aducă la cunoştinţa opiniei publice dacă face sau nu obiectul unor cercetări penale, în caz contrar urmând să adreseze instituţiilor abilitate o cerere în temeiul legii accesului la informaţiile publice pentru a afla acest fapt. "Ar fi păcat ca dl Filip, odată ajuns la Parlamentul European, să trebuiască să facă naveta în ţară pentru a da cu subsemnatul la Parchet. Mi-ar fi ruşine să am un asemenea înlocuitor la PE", declară Ţîrle. Fostul democrat a mai adăugat că refuzul PD de a accepta veridicitatea afirmaţiilor CPC reprezintă un gest de ipocrizie în condiţiile în care, în 2004, PD a dus o adevărată campanie împotriva candidaţilor "dalmaţieni" aparţinând PSD pornind tocmai de la o listă dată publicităţii de CPC. "PD se foloseşte de instituţiile societăţii civile doar atunci când îi convin poziţiile acesteia, iar atunci când proprii lideri se află în vizorul criticilor de corupţie consideră că societatea civilă face declaraţii doar pentru a-şi justifica activitatea", a mai afirmat Radu Ţîrle.

Imediat după publicarea listei CPC, primarul municipiului Oradea, Petru Filip, a declarat că nu cunoaşte motivele pentru care se află printre cei 11 care nu corespund criteriilor de eligibilitate propuse de Coaliţia pentru un Parlament Curat. Filip a spus că CPC trebuie să justifice într-un fel cheltuirea banilor pe care îi primeşte, însă din Coaliţie nu fac parte nici judecători, nici procurori, motiv pentru care trebuie să îşi asume răspunderea acuzaţiilor grave pe care le fac. El a cerut să fie lăsată justiţia să se pronunţe în astfel de probleme.