Felix Cozma a plecat din PRM
Fostul consilier judeţean al PRM, Felix Cozma, a demisionat din partid. Cozma susţine că gestul său va fi urmat de alţi 30 de membri ai Organizaţiei de Tineret "România Mare" din Bihor, dar şi de membri ai PRM din judeţ. Fostul consilier judeţean ocupa funcţia de preşedinte al Organizaţiai de Tineret de şase ani, fiind membru al PRM din anul 2000. "PRM are structuri greoaie. Nu mă simt reprezentat nici de mesajul lui Corneliu Vadim Tudor, nici de cel al PRM", a declarat Felix Cozma. Acesta a precizat că unul dintre motivele pentru care a decis să plece din PRM este acela că partidul refuză să se întinerească. "Le-am spus că sunt dispus să mă bat pentru primăria Oradea sau pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, dar partidul a considerat că sunt prea tânăr", a adăugat Cozma, menţionând că partidul din care a făcut parte se confruntă cu izolarea în viaţa politică locală, având în vedere că nu a reuşit să atingă pragul electoral nici la Consiliul Local Oradea, nici la Consiliul Judeţean Bihor. "Săptămâna viitoare vom decide în ce partid ne vom putea continua munca. Vom pleca într-un partid de opoziţie, pentru a nu fi acuzaţi că ne mutăm pentru a obţine foloase personale", a declarat Felix Cozma, care a recunoscut că a purtat discuţii cu două partide "de opoziţie".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.