Fricţiuni înainte de alegeri
Ultima şedinţă a Consiliului Local Oradea dinainte de începerea campaniei locale nu s-a desfăşurat fără incidente, create exact de partenerii de coaliţie.
Grupul de consilieri PSD, cu ajutorul căruia în ultimii doi ani au fost trecute toate proiectele controversate ale executivului local, a decis să facă publică, ieri, opoziţia lor vizavi de proiectul privind trecerea pe gaz. Mai exact social-democraţii au înaintat secretariatului CLO o propunere de hotărâre privind menţinerea Cazanului nr. 6 de la CET pe cărbune, care să funcţioneze în pararel cu noua centrală pe gaz. Insă pe ordinea de zi a apărut un alt proiect, cu privire la conservarea acestui cazan. Pavel Mercea, consilier PSD, a solicitat executivului ca proiectul lor să fie supus votului, în replică primarul Ilie Bolojan, încercând să mai aplaneze conflictul, a precizat că proiectul executivului este inspirat din solicitarea PSD. Văzând că aleşii social-democraţi nu cedeză, neriscând să cadă un astfel de proiect, Bolojan l-a retras de pe ordinea de zi. „Nu putem fi de acord cu proiectul. E altceva decât am propus", a declarat Pavel Mercea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.