Senatorul PSD Ioan Mang a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că ministrul Daniel Funeriu este "paralel" cu domeniul Educaţiei, iar Comisia de învăţământ din Senat poate lucra şi fără acesta. Mang, care este membru al Comisiei de învăţământ a Senatului, a afirmat că proiectul Legii educaţiei venit de la Camera Deputaţilor conţine foarte multe erori şi contradicţii, întrucât a fost adoptat sub presiunea adoptării tacite, motiv pentru care trebuie construit de la capăt. "Ministrul Educaţiei este paralel cu domeniul educaţiei. Ca urmare, poate să ne critice pe toţi din comisie, pe cei de la PSD, de la PNL, de la PDL, pe cine doreşte. Noi avem de făcut o lege a educaţiei, nu o lege a lui Funeriu. Dacă doreşte să colaboreze cu noi la comisie este binevenit, însă, dacă doreşte doar să îşi spună părerea personală, noi ştim ce avem de făcut şi putem lucra şi fără el", a spus Mang.