Preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale, Lucia Varga, a anunţat că organizaţia pe care o conduce va desfăşura, timp de două luni, o campanie naţională intitulată "PNL are grijă de sănătatea ta", care va consta în aplasarea de corturi dotate cu logistica necesară pentru măsurarea, gratuită, a glicemiei şi a tensiunii arteriale. Această campanie va consta în amplasarea de corturi în cel puţin trei oraşe, cel puţin cinci localităţi rurale şi două municipii din fiecare judeţ. Cetăţenii care vor participa la aceste acţiuni vor fi invitaţi să răspundă unui chestionar cu întrebări referitoare la reluarea programului privind setul de analize gratuite, la realizarea gratuită, anual, a unui test Papanicolau pentru femeile cu vârste peste 45 de ani, la adoptarea unei legi de prevenţie în sănătate, la finanţarea caselor de asigurări de sănătate private, la realizarea unui consult anual stomatologic gratuit, la efectuarea de mamografii anuale gratuite pentru femeile cu vârste de peste 30 de ani.