Candidatul PC la preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor, Octavian Bara, s-a declarat nemulţumit de modul în care sunt programate dezabaterile televizate între candidaţi. Mai exact, acesta reclamă faptul că reprezentanţii partidelor au fost împărţiţi în "grupa mare" şi "grupa mică", în funcţie de şansele pe care le au la alegeri, în loc să le dea şansa şi candidaţilor mai slab cotaţi să-şi demonstreze potenţialul în confruntarea directă cu ceilalţi. "Am fost împărţiţi în cei cu şanse în 2100 şi cei cu şanse în 2008", a declarat Bara, motivându-şi astfel decizia de a nu se prezenta la dezbaterile televizate.