Gyorgy Frunda consideră nerealistă ideea acordării dublei cetăţenii
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda consideră nerealistă şi "politicianistă" acţiunea declanşată, ieri, de Uniunea Mondială a Maghiarilor, de strângere de semnături pentru ca dubla cetăţenie să poată fi acordată fără schimbarea domiciliului. "Nu este nimic nou în asta. Din câte ştiu, ideea a fost lansată de Victor Orban înainte de venirea la putere a FIDESZ-ului. Acum, când se află în opoziţie, repun pe tapet această propunere, care emoţional se bucură de foarte mare simpatie, atât între ungurii din Ungaria, cât şi în rândul celor din afară, dar care este foarte greu de realizat", a declarat Frunda.
Potrivit senatorului UDMR, iniţiativa preşedintelui Uniunii Mondiale a Maghiarilor, Miklos Patrubany, de strângere de semnături, trebuie înţeleasă în context electoral, fiind "o carte cu care din punct de vedere politic nu ai decât de câştigat". Frunda apreciază iniţiativa Uniunii Mondiale a Maghiarilor drept anacronică, în condiţiile în care în Uniunea Europeană se tinde spre "cetăţenia europeană", organismul european distanţându-se tot mai mult de ideea dublei cetăţenii. "Nu sunt ab initio împotriva ideii, dar cred că problema trebuie studiată. Noi am mai discutat despre dubla cetăţenie şi la Consiliile Reprezentanţilor Unionali precedente, probabil o vom mai discuta la un CRU. Trebuie studiată, având în vedere contextul european, dar mai ales având în vedere faptul că sunt ţări care vor adera la Uniunea Europeană, cum este cazul Ungariei în 2004 şi al României în 2007, în care această problemă s-ar putea să nu mai fie cazul să se pună, dar şi ţări cu minorităţi maghiare importante care nu vor intra în UE şi unde se va pune problema vizelor de intrare, cum ar fi, spre exemplu, Serbia", a apreciat Frunda.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.