La sediul PUR Bihor, ieri, a avut loc concursul organizat de deputatul umanist Eduard Hellvig pentru ocuparea funcţiei de consilier parlamentar. La concurs, s-au înscris 14 persoane, care s-au şi prezentat la interviu. Majoritatea tinerilor sunt absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Politice din Oradea sau Cluj-Napoca. Printre pretendenţi se numără însă şi absolvenţi ai Facultăţii de Electrotehnică. Fiecare dintre ei a stat cel puţin 15 minute faţă în faţă cu deputatul Eduard Hellvig. După susţinerea interviului, deputatul i-a supus pe candidaţi şi unei probe scrise. Ei au avut de redactat câte o scrisoare adresată de un deputat unei ambasade, prin care cere sprijin în soluţionarea unei probleme. Persoana desemnată pentru funcţia de şef de cabinet va fi anunţată mâine, până atunci, Hellvig având timp suficient la dispoziţie să se pronunţe în favoarea unuia dintre candidaţi.