Hellvig şi-a ales şeful de cabinet
Deputatul umanist Eduard Hellvig a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, câştigătoarea concursului organizat de parlamentarul bihorean, pentru angajarea unui şef de cabinet. Dintre cei 14 concurenţi, se pare că cea care corespundea cel mai bine cerinţelor tânărului deputat a fost Alina Brihan, preparator universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Oradea. Aceasta a absolvit, în anul 2000, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative din cadrul Universităţii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, a urmat un curs de masterat la Institutul de Studii Internaţionale din Cluj-Napoca, în prezent fiind studentă a Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Oradea şi doctorand în filosofie la Universitatea Babeş-Bolyai. "Au fost 14 candidaţi, unii fiind foarte bine pregătiţi, alţii mai puţin. Cred în profesionalizarea clasei politice româneşti, de aceea am vrut ca şeful meu de cabinet să corespundă acestor cerinţe. Sper că am luat decizia corectă. Cel puţin la nivelul pregătirii, corespunde cerinţelor mele", a declarat Eduard Hellvig. Acesta a mai adăugat că a mai luat decizia de a-l angaja pe Cristian Buzlea ca administrator al cabinetului, care să se ocupe de plăţi, corespondenţă, relaţii cu instituţiile etc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.