Liberalii bihoreni sunt nemulţumiţi de faptul că au aflat de semnarea protocolului dintre PD şi UDMR doar din presă. "E adevărat că Petru Filip ne-a anunţat că PD are o relaţie de colaborare cu UDMR pe care vrea să o păstreze, dar nu ne-au spus că vor să semneze un protocol. Din câte am înţeles, este primul protocol semnat între cele două formaţiuni politice, până acum având doar un fel de înţelegere. Noi vrem această alianţă cu democraţii, să construim împreună o alternativă la guvernarea PSD, dar, în principiu, când vrei să construieşti ceva, trebuie să existe transparenţă şi comunicare între părţi", a afirmat Cristian Bodea, şeful biroului de presă al PNL. Acesta a mai adăugat că a citit într-un săptămânal bihorean că PD ar fi de acord ca liberalii să fie cooptaţi în această alianţă cu UDMR, dar numai în funcţie de rezultatele pe care le vor obţine la alegerile locale. "PNL Bihor nu mai este un partid de 7%, ci de 20%, după cum arăta sondajul făcut în noiembrie de alianţă. Acum nu se mai pune problema să aşteptăm să vedem ce fac liberalii, ci de ce vor face celelalte partide", a precizat şeful biroului de presă al liberalilor bihoreni. De asemenea, acesta a adăugat că nu exclude posibilitatea purtării de discuţii cu UDMR, dar că, până atunci, vor respecta înţelegerea cu democraţii.