Încep alegerile la PD Bihor
Din septembrie,
Filiala bihoreană a PD organizează, azi, şedinţa Colegiului director, în care se va stabili programul alegerilor la nivelul tuturor organizaţiilor pe care această formaţiune politică le are în judeţ. Întâlnirea va avea loc în Sala Mare a Primăriei municipiului Oradea, începând cu ora 15.00.
Preşedintele PD Bihor, Petru Filip, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că alegerile interne, care vor demara din 1 septembrie, vor trebui gândite în perspectiva alegerilor locale din 2008. În acest sens, candidaţii la funcţiile de conducere din partid vor trebui să se implice mai mult în activitatea de partid, pentru ca, ulterior, să devină candidaţii PD la alegerile din 2008. De asemenea, liderul democraţilor bihoreni a precizat că partidul pe care-l conduce nu intenţionează să repete greşeala PSD din perioada în care s-a aflat la guvernare, când şefii serviciilor deconcentrate aveau funcţii de conducere în partid. Astfel, Filip susţine că democraţii aflaţi în funcţii publice vor rămâne membri de partid, dar vor renunţa la funcţiile deţinute în cadrul PD. În altă ordine de idei, Petru Filip a precizat că este liniştit cu privire la hotărârile adoptate de Consiliul Local Oradea referitoare la salubritatea menajeră, pentru că "mă simt neapăsat de nici un interes meschin. Am încercat să mergem pe tarife cât mai scăzute". Acesta e de părere că nu fondul problemei trebuie rezolvat, ci discuţiile premergătoare unor astfel de neînţelegeri. "Vreau să cred că este o chestiune pasageră. Nu am ce să comentez, atâta timp cât structurile competente din cadrul Primăriei îşi vor spune punctul de vedere. Noi am întrebat şi la minister. Nu ştiu alţii ce au făcut, dar noi chiar am întrebat", a mai ţinut să adauge Filip.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.