Între "revoluţia baronilor" şi reforma partidului
Bătrânul şi marea... debarcare
Adrian Năstase şi echipa lui au obţinut o victorie zdrobitoare la Congresul PSD, liderul spiritual al partidului, Ion Iliescu, fiind eliminat cu sânge rece printr-o tactică pusă bine la punct şi prin combinaţii politice care l-au lăsat doar cu amintirea ultimului congres condus în viaţa sa.
Marele câştigător a fost, fără îndoială, Mircea Geoană, care a beneficiat de voturile masive ale filialelor din Transilvania, de cele controlate de echipa Năstase din sudul ţării, dar şi de cele ale organizaţiilor controlate de Miron Mitrea. Chiar şi filiala Bucureşti nu a votat în totalitate tandemul Iliescu-Năstase, aşa cum se stabilise anterior, iar "revolta baronilor" i-a fost favorabilă tot lui Geoană. Toată desfăşurarea Congresului a arătat un Adrian Năstase relaxat, zâmbitor şi cu chef de glume, care părea că nu are dubii faţă de alegerea sa şi un Ion Iliescu din ce în ce mai încrâncenat, care, atunci când şi-a dat seama că jocurile sunt făcute, a izbucnit nervos, recurgând la marota comunistă "pe mâna cui daţi partidul".
Mişcarea tactică făcută de Năstase, de a nu îl înfrunta direct pe Iliescu, a fost bine gândită, iar votul detaşat pe care l-a obţinut, împreună cu cei pe care i-a promovat de-a lungul timpului, arată că, de fapt, controlează partidul. Iliescu a mers din greşeală în greşeală, culminând cu apelativul "tovarăş" adresat lui Năstase chiar în debutul Congresului. Poate că această greşeală nu a fost hotărâtoare la vot, dar a dat semnalul debarasării de Iliescu pentru cei indecişi.
Dar greşeala majoră a lui Iliescu a fost că a crezut că poate controla de unul singur partidul, alegerile din filiale şi chiar desfăşurarea Congresului. A fost, de fapt, ultima zvâcnire a "comunistului" Ion Iliescu, care, crezându-se lider de necontestat, nu a văzut sau mai exact nu a vrut să vadă "trădătorii" din jurul său. A crezut că greii partidului îi vor fi recunoscători pentru că i-a ţinut în braţe şi i-a trecut peste toate alegerile şi că, împreună cu Năstase, va conduce din nou partidul.
Totuşi, Iliescu are încă drestui adepţi, nu doar în rândul PSD, ci mai degrabă în electoratul sărac, problemă pe care Adrian Năstase a sesizat-o şi o cunoaşte foarte bine. Nu este exclus ca Iliescu şi apropiaţii lui să încerce să-şi recâştige poziţiile pierdute şi chiar să se gândească la o alternativă în afara PSD. Oficial, noii lideri vor spune că au nevoie de experienţa lui Iliescu şi vor încerca să-l angreneze într-un fel în activitatea PSD, dar probabil că se va încerca reducerea influenţei lui în partid în perspectiva Congresului de peste doi ani.
Mircea Geoană are doi ani pentru a demonstra că nu este un preşedinte de conjunctură, pe care mulţi dintre cei care l-au votat nu îl consideră ca având anvergura lui Iliescu sau Năstase. Până la următorul Congres trebuie să reformeze şi să conducă un partid în care sunt şi Marian Oprişan şi Radu Mazăre şi să ţină cont de cei mai fideli susţinători ai săi din "grupul de la Cluj", care vor chiar şi descentralizarea deciziei în partid.
Adrian Năstase va avea un rol mult mai important în partid decât cel pe care i-l rezervase Iliescu, de şef al "guvernului din umbră", bazându-se pe susţinerea vicepreşedinţilor apropiaţi lui. Năstase este şi cel care l-a apărat pe Geoană şi l-a susţinut indirect, dar nu este exclus ca şi în cazul lui funcţia de preşedinte executiv să fie tot de conjunctură, iar peste doi ani să încerce să revină la preşedinţia PSD.
În aceste condiţii, principala realizare a Congresului PSD este eliminarea lui Iliescu, partidul având la dispoziţie doi ani pentru reconfigurare şi reformă internă, pentru identificarea unei personalităţi care să preia electoratul lui Iliescu, toate acestea fiind în legătură cu posibilitatea declanşării unor alegeri anticipate şi cu acţiunile anticorupţie ale actualei puteri. După eşecuri pe linie la alegerile de anul trecut, Mircea Geoană şi echipa lui Adrian Năstase au câştigat partidul, însă rămâne de văzut dacă vor convinge pe toţi membrii PSD, dar şi electoratul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.