În prezenţa lui Vasile Blaga - Groza şi Ţîrle, candidaţii oficiali ai PDL Bihor
Democrat-liberalii bihoreni şi-au prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi preşedintele Senatului României, Vasile Blaga, candidaţii pe care mizează la scrutinul local din 10 iunie. Astfel, fotoliul de primar al municipiului Oradea este ţintit de Mihai Groza, în timp ce Radu Ţîrle urmăreşte obţinerea unui nou mandat în fruntea Consiliului Judeţean Bihor.
Preşedintele PDL Bihor, deputatul Ştefan Seremi, a afirmat că filiala pe care o conduce este în grafic în ceea ce priveşte pregătirea alegerilor locale din acest an. "PDL Bihor şi-a propus conservarea posturilor de primari obţinute în 2008, recucerirea Primăriei Oradea şi a preşedinţiei Consiliului Judeţean", a declarat Seremi, după care i-a prezentat pe Mihai Groza şi pe Radu Ţîrle, candidaţii cu care PDL Bihor speră să obţină fotoliile de primar al Oradiei, respectiv de preşedinte al CJ Bihor. "Sunt persoane care au dat dovadă că ştiu să conducă instituţiile pentru care candidează", a mai menţionat liderul PDL Bihor, făcând referire la faptul că Ţîrle este preşedintele în exerciţiu al CJ, în timp ce Mihai Groza a fost, pentru câteva luni, primar interimar al Oradiei înainte de alegerile din 2008. Mihai Groza a declarat că, de această dată, candidatura sa are trei motivaţii precise: în primul rând are o restanţă faţă de orădenii care l-au votat la alegerile parlamentare din 2008, când a câştigat colegiul pe care a candidat dar în Parlament a ajuns Ioan Mang, un alt motiv ar fi faptul că Primăria Oradea are nevoie de un lider executiv care să o reabiliteze şi să o redreseze, iar al treilea motiv - are un proiect pentru orădenii săi. Mihai Groza a mai precizat că se va bate pentru funcţia de primar cu toată energia sa, convins fiind că va putea face pentru cetăţenii Oradiei "mai mult decât oricine altcineva". În ceea ce-l priveşte pe Radu Ţîrle, acesta s-a declarat convins că va putea obţine un nou mandat de preşedinte al CJ Bihor, deoarece în cei patru ani de când o conduce, administraţia judeţeană a derulat investiţii majore, cum ar fi începerea lucrărilor de reabilitare la 10 drumuri judeţene, participarea financiară la Aparegio şi la proiectul de management al deşeurilor, urmând ca în perioada următoare să fie aprobat şi proiectul privind modernizarea Aeroportului. De asemenea, Ţîrle s-a referit la lucrările Muzeului Ţării Crişurilor, lansând un nou atac la adresa firmei Selina. "Este trist că această firmă nu înţelege importanţa lucrărilor", susţine preşedintele CJ Bihor, adăugând că a depus un memoriu la preşedinţie şi la primul ministru referitor la acest aspect. Preşedintele Senatului, bihoreanul Vasile Blaga, consideră că democrat-liberalii au venit cu "doi candidaţi valabili". "Am venit să vedem stadiul pregătirilor pentru alegerile locale a filialei din Bihor, organizaţie la care ţin foarte mult. Vreau să vedem ce măsuri trebuie luate în continuare, pentru că discutăm despre cel mai greu an electoral al PDL din istoria lui", a declarat Blaga, care după conferinţa de presă s-a întâlnit cu membrii Comitetului Director al PDL Bihor. Blaga a afirmat că, din păcate, "conducerea partidului a greşit atunci când nu a luat toate măsurile care se cuveneau, deşi făcuse promisiuni ferme primarilor noştri şi preşedinţilor PDL de consilii judeţene". Preşedintele Senatului a mai afirmat că în perspectiva alegerilor, "trebuie mobilizat tot activul pentru a obţine rezultatele pe care ni le dorim".
Nu doriti moartea PD-L. Stiti poate versurile din imnul PD-L care spun ca : Noi murim pentru a renaste Ca Iisus in zi de Paste ! Pastrati lozincile pentru 23 August. Stiti lozinca aceia cu: 23 August libertate ne-a adus, pe care cu ceva timp in urma o scoteati din bojoacele umflate.
PĂCAT DE ACEST GROZA , CARE SE TRAGE DINTR-O FAMILIE CORECTĂ CĂ SĂ ÎNHĂITEAZĂ CU PDLIŞTII LA CARE NU MAI VREAU SĂ LE PRONUNŢ NUMELE, DIN ACEST MOTIV NU VA AVEA NICI O ŞANSĂ LA FUNCŢIA DE PRIMAR, ÎN PRIMUL RÂND CĂ REPREZINTĂ UN PARTID ANTINAŢIONAL, ÎN AL DOILEA CĂ ILIE BOLOJAN ,A DEMONSTRAT CĂ ESTE UN OM INTEGRU ŞI CU SÂNGE ÎN INSTALAŢIE. ÎN MOD NORMAL GROZA AR TREBUI SĂSE RETRAGĂ, NU CUMVA CĂ DATORITĂ LEGII TOT ANTINAŢIONALĂ CU ALEGEREA PRIMARULUI INTRUN SINGUR TUR , SĂ CÂŞTIGE UN UDMRIST . DACĂ IN2004 PSDIŞTI, ERAU ASA OBRAZNICI ŞI FĂRĂ SCRUPULE, HEHEHE...., NU AVEA NICI O ŞANSĂ SĂ DISTRUGĂACEASTĂ ŢARĂ FRUMOASĂ.
Numai cand aud acest cuvant PDL, mi se face greata! Cu toata clica lor de mincinosi.
Numai inconstientii mai pot crede intr-un PDL terminat definitiv.
PDL=MAFIE,BLAGA=AFACERIST VEROS
PDL=MAFIE,BLAGA=AFACERIST VEROS
Istoria va va condamna nu pentru faptul ca in prag de alegeri 2012 ne-ati amintit ca in spatele numelui vostru si al USL-ului stau aceeasi nenorociti care au distrus tara asta , ci va va condamna pentru faptul ca nu ati avut atata obraz sa ne faceti sa uitam asta .....
Cand ma uit la voi -aveti 13 la suta in sondaje, iar partidul PP-nibilului D are 14 ! - imi vine sa trag apa Wc-ului national! Va mai faceti si proiecte, nelegiuiti si nemernici inconstienti. Cand ma uit la voi vad numai gratii si mutre sinistre, ca aceea a posterului din spatele vostru. Sasaitul serpilor vine de la SSSSSila fata de voi !! HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Pai cum sa nu se scufunde partidul asta, cand ai comandant un chiorila lichea? La ghena de gunoi a istoriei cu ei!
PDL-istilor din Bihor si din toata tara, sunteti niste ratati, sunteti terminati, nimeni nu va mai vrea. Daca pana si partidul lui Dan Diaconescu e in fata voastra in sondaje, arata faptul ca sunteti expirati de mult, hoti si mincinosi ce sunteti! Pacat de un om ca si Blaga!
Vasile, daca in judetul tau mergi pe mana acestor l*be triste, la ce sa ne asteptam in alte fiefuri, gen Caras, de unde pleaca toata organizatia? PDL vinde azi cai verzi pe pereti... Scapa cine poate! Sau zboara-l pe Boc! Arunca dracu-n aer casa parinteasca, oricum n-o mai cumpara nimeni!