Încă 12.261 titluri de proprietate trebuie eliberate
Prefectul de Bihor a anunţat că aplicarea legilor fondului funciar a reprezentat şi în acest an o prioritate a instituţiei pe care o conduce. Potrivit lui Gavrilă Ghilea, până acum au fost eliberate doar 94% din titlurile de proprietate solicitate după 1991. "În Bihor, au fost eliberate, în total, 187.483 titluri de proprietate. Mai sunt alte 12.261 care nu au ajuns la proprietari", a menţionat prefectul. Cauzele pentru care aceste documente nu au ajuns la solicitanţi sunt variate: fie unele comisii locale nu au întocmit procesele verbale de punere în posesie, fie titularii nu s-au prezentat la comisii, fie şi-au schimbat domiciliul sau au decedat, iar moştenitorii nu au actele necesare pentru a face dovada proprietăţii. Prefectul susţine că eliberarea celor 12.261 de titluri de proprietate va fi dificilă. De asemenea, Ghilea a menţionat că mai sunt 320 de cereri care încă nu au fost soluţionate. Cele mai multe provin din Oradea (103), Popeşti (61), Ştei (43), Vaşcău (19) şi Cherechiu (9). "Acolo unde se va constata că există alte interese sau rea-voinţă se vor lua măsuri de sancţionare a celor vinovaţi", a precizat prefectul de Bihor.
Structura de proprietate a terenurilor ramane nesolutionata dupa 20 de ani de la aparitia Legii 18/1991 si vor mai trece 20 de ani tot cu aceleasi rezultate.Prietenii stiu de ce!