Liderul Mişcării Verzilor Bihor, Horea Vuşcan, s-a prezentat, ieri, la conferinţa de presă într-o ipostază deosebită: înarmat cu o găleată, un kilogram de zahăr, un litru de ulei şi un aspirator. Acesta a declarat că s-a inspirat de la politicienii bihoreni şi naţionali care au folosit astfel de produse în campaniile electorale precedente pentr a-şi asigura voturile necesare. Mai în glumă, mai în serios, acesta a anunţat că lansează un sondaj pe blogul său, unde cei care îi vizitează pagina vor putea să răspundă la întrebările: "Cât valorează votul dumneavoastră?" şi "De unde credeţi că au actualii politicieni bani pentru bannere, fluturaşi, emisiuni televizate şi alte elemente de propagandă electorală?". Cele mai bune răspunsuri vor fi răsplătite cu un kilogram de zahăr, un litru de ulei, respectiv o găleată. Ideea concursului pare copiată după cea a liderului PSD Bihor, Ioan Mang, care a organizat o tombolă cu 53 de premii constând în electrocasnice în schimbul răspunsurilor la câteva întrebări legate de probleme aflate în competenţa Consiliului Judeţean Bihor. Reamintim că Mang figurează în sondajele USL ce se vor derula în această perioadă prin care se vor stabili candidaţii la preşedinţia CJ Bihor, respectiv la fotoliul de primar al Oradiei. Mang ţinteşte fotoliul de preşedinte al administraţiei judeţene.