Vineri seara, în Sala Mare a Primăriei municipiului Oradea, a avut loc şedinţa Consiliului de Coordonare al PD Oradea, în cadrul căreia au fost alese structurile de conducere ale organizaţiei municipale. După cum era de aşteptat, în funcţia de preşedinte a fost votat Mircea Matei, de altfel, singurul care şi-a depus candidatura. Surprize au apărut la alegerea preşedintelui executiv, în cursă intrând, în ultimul moment, viceprimarul Mihai Groza. Sala Mare a Primăriei a fost luată cu asalt de democraţii orădeni, la alegeri participând 183 din cei 206 delegaţi aşteptaţi. Aceştia a trebuit să-i aleagă pe membrii Biroului Permanent Local, format dintr-un preşedinte, preşedinte executiv, secretar general, 10 vicepreşedinţi şi 14 secretari executivi. Deşi a concurat singur pentru funcţia de preşedinte al PD Oradea, Mircea Matei a fost votat de doar 147 dintre democraţii aflaţi în sală, 36 dintre ei tăindu-l de pe listă. Lupta pentru preşedinţia executivă a organizaţiei a fost mai disputată, în cursă înscriindu-se nu mai puţin de patru persoane, Marian Filip, Mihai Groza, Ioan Pantea şi Cristian Ile. Prezenţa viceprimarului Mihai Groza a constituit o surpriză, acesta depunându-şi candidatura abia în ziua alegerilor, deşi în termenul stabilit pentru înscrierea în cursă nu a dat nici un semn că-l interesează postul respectiv. Acesta este susţinut de către preşedintele PD Bihor, Petru Filip, care a reuşit să-l impună şi în funcţia de viceprimar, deşi favorit pentru această poziţie era... Mircea Matei. În urma organizării a două tururi de scrutin, Groza a fost ales în funcţie, obţinând peste 30 de voturi în plus faţă de principalul său contracandidat, consilierul local Ioan Pantea. Noul secretar general a devenit Ioan Curpaş. Trebuie precizat că unii dintre democraţi fie erau nemulţumiţi de faptul că membrii iniţiali ai comisiei de numărare a voturilor au fost schimbaţi, fie acuzau că, în sală, erau împărţiţi fluturaşi cu persoanele care trebuia să fie votate. Deşi au fost instalate patru cabine pentru ca votul să fie secret, mulţi dintre cei prezenţi au preferat să voteze la vedere. Până la urmă, conform părerii majorităţii pediştilor, "a ieşit cine trebuie". Alegerile din interiorul PD Bihor se vor încheia în 2 decembrie, când va avea loc şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean, ocazie cu care, mai mult ca sigur, actualul lider, Petru Filip, va fi reconfirmat în funcţie, până acum nici unul dintre democraţi neîndrăznind să intre în competiţie...