Lakatos nu mai vrea să conducă UDMR Bihor
Liderul UDMR Bihor, Lakatos Petru, a anunţat că, în perioada următoare, vor avea loc alegeri în toate structurile de conducere de la nivel local şi central. Pe plan local, la fiecare organizaţie din judeţ, alegerile se vor desfăşura până în data de 9 aprilie, când va fi organizată Conferinţa Judeţeană, la care vor participa 301 delegaţi.
Cei care doresc să devină lideri ai UDMR Bihor vor trebui să-şi depună, la sediul Uniunii, un dosar care să cuprindă date cu privire la activitatea de dinainte de 1989 (dacă au făcut parte din fosta Securitate sau au colaborat cu aceasta), o copie după carnetul de membru al UDMR şi recomandări din partea a cinci organizaţii locale sau a 500 de membri ai Uniunii. Candidaturile se pot depune cu minimum 30 de zile înainte de data alegerilor, după care aspiranţii la funcţia de lider vor intra în campanie electorală. Actualul preşedinte al UDMR Bihor a declarat că nu intenţionează să candideze pentru un nou mandat.
Preşedintele UDMR Bihor, deputatul Lakatos Petru, a refuzat să anunţe vreun nume propus de această formaţiune politică pentru ocuparea funcţiilor de conducere ale serviciilor deconcentrate care le revin. Acesta a declarat că, deocamdată, nu s-a semnat un acord între filialele judeţene ale partidelor care formează coaliţia de guvernare. "Când vom semna acordul, vom face publice şi numele", a precizat liderul UDMR Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.