Candidatul PER la fotoliul de primar al Oradiei, Mihai Togor, a declarat că gestul administraţiei locale de a amâna pentru o dată nespecificată dezbaterea publică privind amenajarea peisagistică a municipiului denotă laşitate şi neprofesionalism pe banii publici. "La ora 9.30 am primit un comunicat de presă din partea Primăriei prin care ni se spunea că dezbaterea se amână pentru că documentaţia care stă la baza amenajării peisagistice nu a fost reconstituită cu toate planşele originale din perioada 1923-1924, perioadă în care a fost amenajată pentru prima dată grădina franţuzească din centrul municipiului Oradea", a precizat Togor, adăugând că faxul primit nu avea nici antetul Primăriei şi nici nu era semnat. "Cum poate ditamai Primăria să trimită astfel de fiţuici? Acest document nu-l consider oficial, ci poate fi încadrat la bâlbele administraţiei locale, o bâlbă care costă municipalitatea 47 miliarde lei vechi", a afirmat ecologistul. Acesta a mai precizat că, dacă administraţia locală îşi asumă "fiţuica", înseamnă că recunoaşte că a făcut un lucru prost în ceea ce priveşte proiectul de reamenajare peisagistică a Oradiei. "Autorităţile ar trebui să se sesizeze de îndată şi să ia măsurile necesare pentru a opri această prostie", a mai menţionat Mihai Togor.