Traian Bodea a declarat că refacerea peroanelor de tramvai a fost atribuită pe criterii politice, pentru a crea fonduri pentru PD-L în campania electorală. "Sunt curios cum s-a organizat această licitaţie, dacă a fost publicat anunţul pentru că am oameni care se ocupă de acest departament şi nu l-au găsit nicăieri", susţine liderul PC Bihor. Acesta a mai menţionat că este suspicios faptul că la licitaţie s-au prezentat doar trei firme, în condiţiile în care, în mod normal, pentru lucrările din judeţ se prezintă câte 10 firme. "Cunosc multe obiective încredinţate pe alte criterii decât cele legale", a declarat Traian Bodea, care-şi doreşte o transparenţă mai mare în cheltuirea banului public.