Vicepreşedintele Tineretului Social-Democrat Bihor, Liviu Sabău-Popa, care deţine şi funcţia de preşedinte al PES activists Bihor, a fost cooptat în structurile de conducere a PES activists România. El deţine funcţia de vicepreşedinte, fiind responsabil pentru regiunea Nord-Vest. Decizia a fost luată la sârşitul lunii august, în cadrul întâlnirii organizate la Bucureşti de militanţii PES activists România. "PES activists România se doreşte a fi o structura din interiorul PSD, care să dezvolte dezbaterea pe teme europene şi care pregăteşte alegerile europarlamentare. PES activists România este compus din membrii PSD şi simpatizanţi de orice vârstă sau sex", a precizat Liviu Sabău-Popa.