Lider nou la PRM Oradea
Noul preşedinte al PRM Oradea este, începând de ieri, Francisc Ioan Hathazi, lector universitar la Catedra de Electrotehnică din cadrul Universităţii Oradea. În vârstă de 39 de ani, noul lider al organizaţiei municipale este dublu licenţiat al Facultăţii de Electrotehnică şi Informatică, respectiv al Facultăţii de Ştiinţă - secţia Informatică. Hathazi a fost singurul membru PRM care şi-a anunţat candidatura pentru preşedinţia organizaţiei locale, fostul preşedinte, Mihai Drecin, anunţându-şi intenţia să candideze pentru funcţia de preşedinte al Filialei judeţene. Alegerile la nivel de judeţ vor avea loc sâmbătă, de la ora 9.30, şi se vor desfăşura în Sala Mare a Primăriei Oradea, în prezenţa lui Gheorghe Funar, secretar general al partidului. Printre primele măsuri anunţate de noul lider local se numără "întinerirea" organizaţiei şi o mai mare implicare în activităţile organizaţiilor de cartier. "Vreau să mă apropiu de electorat şi să nu ni se mai reproşeze că îi căutăm doar din patru în patru ani", ne-a declarat noul preşedinte al PRM Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.