Cu toate că nu agreau deloc ideea alegerilor anticipate, liderii locali ai principalului partid de opoziţie se pare că s-au împăcat cu gândul că nu vor scăpa de acestea. S-ar putea, însă, ca lucrurile să nu stea întocmai, având în vedere că actuala coaliţie guvernamentală şi-a pus în cap să scape de şefii pesedişti ai celor două camere, caz în care alegerile anticipate nu s-ar mai justifica. Într-o conferinţă de presă susţinută, ieri, preşedintele PSD Bihor s-a declarat consternat de ultimele evenimente petrecute pe scena politică românească, fiind aproape convins că toate acestea vor conduce la organizarea de alegeri anticipate. "Este adevărat, în prima fază, PSD-ul nu a fost de acord cu anticipatele. Se pare, însă, că organizarea acestora se va impune de la sine. Deoarece, e nefiresc să asistăm zilnic la circul pe care ni-l oferă actuala putere", afirma Mihai Bar în cadrul unei conferinţe de presă organizate ieri, adăugând că prin modul în care acţionează preşedintele ţării Traian Băsescu sfidează Constituţia României, act prin intermediul căruia şefului statului i se interzice orice implicare în viaţa politică. De încălcarea prevederilor actului fundamental al ţării şi ale legilor ţării sunt acuzate şi forţele politice care compun actuala Coaliţie, care au declanşat un atac direct asupra PSD. Aceştia consideră că politicienii puterii se concentrează, în prezent, exclusiv pe modificarea legilor pentru a schimba persoane. "Este o ofensivă împotriva tuturor membrilor celui mai important partid de opoziţie şi o bătaie de joc la adresa cetăţenilor României, care şi-au ales în mod democratic reprezentanţii din rândurile PSD", susţin liderii PSD. Ei consideră că, "prin aceste jocuri murdare", actuala putere doreşte să deturneze atenţia opiniei publice de la problemele pe care le-a creat României.