Liderii PSD, de acord cu înlocuirea lui Geoană
Biroul Permanent Naţional al PSD a reconfirmat, ieri, în unanimitate, decizia luată săptămâna trecută de BPN în ceea ce-l priveşte pe Mircea Geoană, a anunţat liderul social-democrat Victor Ponta, menţionând totodată că reuniunea Comitetului Executiv a fost convocată pentru data de 22 noiembrie. Conducerea PSD a decis, în urmă cu o săptămână, înlocuirea lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al Senatului cu Titus Corlăţean. Preşedintele PSD a afirmat că Geoană nu şi-a făcut datoria faţă de PSD şi faţă de milioanele de oameni care l-au votat în decembrie 2009. "Au fost momente în care domnul Geoană a folosit o funcţie politică în interesul personal, în unele momente putând chiar fi acuzat de sabotaj la adresa USL. Dacă preferi discuţiile cu alţii decât cu partidul, este foarte clar că nu ne putem baza pe domnul Geoană în bătălia din 2012", a mai spus Ponta.
oameni buni.face-ti ceva numai sa va intelegeti. daca nici voi nu puteti fi uniti vin iar smecherii cu tupeu si profita de brambureala. in cine sa mai credem?alianta voastra a fost credibila. eu oricum va votez numai sa scapam de pupincurici.