Liderii PSD, la prima vizită în Bihor
Liderul PSD, Mircea Geoană, se află de ieri în Oradea, acesta fiind însoţit de secretarul general al acestui partid, Miron Mitrea. Vizita are ca scop participarea la pregătirea potenţialilor directori de campanie din şase judeţe din Ardeal, eveniment care se desfăşoară azi la Hotel Continental.
Senatorul Mircea Geoană s-a întâlnit aseară, în jurul orei 21.00, imediat după ce a ajuns în Oradea, cu tinerii social-democraţi, atât orădeni, cât şi din judeţ, care l-au invitat la o cafea la Lotus Market. Se pare că PSD Bihor a optat în cele din urmă pentru o vizită în supermarket, unde Geoană să poată să facă "baie de mulţime", renunţându-se la ideea iniţială, potrivit căreia liderul social-democrat ar fi urmat să se întâlnească cu alegătorii într-una din pieţele agroalimentare din Oradea. Azi, Mircea Geoană vizitează, de la ora 9.30, fabrica Oradinum, iar la ora 11.00 va susţine o conferinţă de presă la sediul PSD Oradea. Tot la ora 11.00, dar la Hotel Continental, debutează întâlnirea viitorilor directori de campanie în prezenţa lui Miron Mitrea. Discuţiile sunt programate să dureze până la ora 18.00. Potrivit preşedintelui PSD Bihor, Mihai Bar, programul vizitei nu include nici o deplasare în teritoriu. Aceasta este prima vizită a liderilor PSD în Bihor, de la alegerea lor în funcţii. În ultimii doi ani, social-democraţii bihoreni s-au confruntat cu numeroase pierderi de membri, în principal primari, fiind unul dintre filialele cele mai afectate de migraţia politică. Bar susţine însă că acest lucru nu a afectat relaţiile pe care le are cu conducerea centrală, întâlnirile avute după data de 10 august având mai mult un caracter informal, cu privire la capitalul uman de care dispune filiala, dacă va mai putea prezenta candidaţi capabili să câştige alegerile locale din 2008.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.