Listele PSD+PUR, învăluite în ceaţă
Preşedintele PSD Bihor, Gheorghe Sârb, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că deocamdată nu au fost definitivate listele de candidaţi pe care această formaţiune politică le va prezenta la alegerile generale din 28 noiembrie, deşi lansarea oficială a acestora va avea loc sâmbătă, la Bucureşti. Totuşi, acesta a precizat că numai unul dintre cei doi reprezentanţi ai Guvernului în Bihor (Sârb şi Retegan) vor rămâne pe liste, celălalt urmând "să preia conducerea Prefecturii". Cât priveşte lansarea de la Bucureşti, conform declaraţiilor liderului social-democraţilor bihoreni, din judeţ vor pleca unul sau două autocare cu membri de partid, în funcţie de numărul acestora. "Listele s-ar putea să fie anunţate vineri", a anunţat, în primă instanţă Sârb, revenind apoi şi declarând: "Ordinea se va definitiva sâmbătă, de la ora 10.00, în şedinţa Biroului Executiv", sugerând că la Bucureşti vor participa toţi candidaţii, fără să se cunoască pe ce loc vor fi pe lista finală sau dacă, măcar, se vor mai regăsi pe aceasta.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.