Majorarea unor pensii, blocate până în 2014
Guvernul va bloca până în anul 2014 majorarea unor pensii, programată prin Legea pensiilor să fie aplicată anul viitor, motivând că lipsa unui "cadru sustenabil" de aplicare a legii va creşte deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat şi poate avea consecinţe grave în plata drepturilor sociale. Noua lege a pensiilor, adoptată de Guvern şi intrată în vigoare la 1 ianuarie 2011, prevede că pensionarii care au lucrat în condiţii deosebite de muncă după 1 aprilie 2001 vor beneficia de o majorare a punctajelor lunare cu 25%, iar persoanelor ieşite la pensie în acest an le va fi aplicat, la rândul lor, un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată. Ambele majorări de pensii erau programate să fie aplicate la 1 ianuarie 2012.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.