Manageri de spitale fără studii de specialitate
Social-democraţii bihoreni consideră că numirile managerilor interimari nu respectă legile în vigoare, deoarece aceştia nu au studiile agreate de Ministerul Sănătăţii. "Cel puţin managerii de la Maternitate şi Spitalul Judeţean nu au sudii de management sanitar. Cu tot respectul pe care îl am pentru Gavrilă Grebenişan (n.r. - managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie), cursul de management în mecanică nu e echivalent cu managementul în sănătate", a afirmat Ioan Mang. Acesta a adăugat că administraţia locală şi cea judeţeană pot veni cu explicaţia că aceşti manageri sunt interimari, fiind numiţi pentru o scurtă perioadă. "Ne exprimăm speranţa că aceste interimate se vor încheia cât mai repede cu putinţă, iar concursurile pe post să nu se organizeze abia după ce actualii manageri îşi termină cursurile de management în sănătate", a mai adăugat Mang.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.