Senatorul Radu Ţîrle participă azi, 7 februarie 2008, la micul dejun cu rugăciune la Casa Albă alături de preşedintele George W. Bush, pentru a treia oară. România este prezentă la acest eveniment cu o delegaţie condusă de ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David. La acest eveniment sunt invitaţi să participe politicieni din peste 160 de ţări ale lumii. "Este o oportunitate de a stabili noi contacte şi de a cunoaşte lideri politici din alte ţări ale lumii care participă la acest eveniment. Totodată, este o şansă şi o ocazie de a promova interesele şi imaginea României în exterior", a declarat Ţîrle. Membrii delegaţiei române se vor întâlni şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti din statul Oregon. Senatorul va avea întâlniri cu oameni politici şi reprezentanţi ai autorităţilor federale şi locale din Statele Unite, precum şi cu oficialităţi ale Departamentului de Stat american, unde va discuta despre Programul Visa Waiver (ridicarea vizelor pentru cetăţenii români).