După ce şi-au declarat pe faţă şi în public că nu se suportă, premierul Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Traian Băsescu au trecut la ceea ce s-ar putea numi "operaţiunea de eliminare din propria ogradă a persoanelor fidele celuilalt", exact ca la o bătălie militară în toată regula. Înaintea războiului final, Tăriceanu încearcă în bătălii succesive să speculeze greşelile tactice ale adversarului, să elimine "spionii" acestuia şi să se înconjoare numai de soldaţi fideli, care să nu trădeze căpetenia oştirii. Dincolo de explicaţii şi argumente legate de faptul că şeful Guvernului a ştiut sau nu de reţinerea a doi cetăţeni români în Irak, Mihai Răzvan Ungureanu devine a patra "victimă" a duelului dintre premier şi preşedinte, după Teodor Atanasiu, Gheorghe Flutur şi Sebastian Bodu. Astfel, Tăriceanu pare să fi luat conducerea în acest conflict de uzură, ceea ce nu îi garantează însă victoria finală. Ultima bătălie s-a desfăşurat pe tema reţinerii şi eliberării unor cetăţeni români aflaţi dincolo de graniţele ţării, care s-a transformat într-un bun prilej pentru guvernanţi de a câştiga simpatia electoratului sau de a elimina persoanele incomode. Eliberat de povara rolului "îl iubesc pe preşedinte", premierul Călin Popescu Tăriceanu a învăţat să reacţioneze, a început să-şi ia în serios funcţia de şef al miniştrilor, să nu mai accepte mişcări în front şi ca laurii eliberatorului să fie doar pe fruntea lui Băsescu. Tăriceanu a putut să speculeze momentul legat de cei doi români care au fost reţinuţi de americani pentru că, probabil, fotografiaseră doi scorpioni, ca amintire pentru cei de acasă şi s-a arătat nemulţumit de faptul că ministrul de Externe, tânărul liberal Ungureanu, a preferat să-l informeze numai pe preşedinte, fără să-i spună şi lui. După cum a recunoscut şi Ungureanu, demisia sa a fost legată strict de faptul că Tăriceanu era şeful lui pe linie de partid şi de guvern, iar telefonul pe care l-a dat ulterior lui Băsescu pe tema demisiei a fost doar de "informare". Băsescu nici nu avea ce să facă acum în sprjinul ministrului de Externe. Poate însă mai târziu. Prin demisia lui Ungureanu, Tăriceanu a demonstrat că nu minte, aşa cum tocmai îl acuzase Băsescu, şi a scăpat de un ministru care chiar el a recunoscut că se înţelegea la fel de bine cu preşedintele. Reacţiile reprezentanţilor celorlalte partide n-au întârziat să apară, cei mai mulţi, cu excepţia PD şi PLD bineînţeles, apreciind că solicitarea demisiei lui Ungureanu de către premier a fost îndreptăţită. Ce se va întâmpla cu Ungureanu? Probabil, acum a reuşit să îşi salveze viitorul politic, indiferent că acesta va fi în tabăra lui Tăriceanu sau a lui Băsescu. Deocamdată, are de ales între ambasador în SUA şi capul listei PNL pentru PE, funcţii oferite de Tăriceanu pentru că n-a făcut scandal şi a preferat "onoarea" demisiei la cererea expresă a şefului. Sau va rămâne în politica românească ca să lupte pentru o nouă demnitate în stat. Cine urmează, după Ungureanu? Dacă astrele îl vor ajuta, Tăriceanu ar putea continua seria debarasării de oamenii lui Băsescu din Guvern, în aşteptarea confruntării decisive. Nu de alta, dar şi Băsescu şi-a făcut curăţenie în CSAT, unde liberalii sunt doar o prezenţă decorativă şi are "armata" sa de fideli, la loc de cinste fiind serviciile secrete.