Mihai Bar pune piciorul în pragul Primăriei Oradea
"Mi-a fost dor de voi mai mult decât de mama!"
Preşedintele PSD, primul ministru Adrian Năstase, a participat aseară la lansarea oficială a candidatului acestei formaţiuni politice la funcţia de primar al municipiului Oradea, deputatul Mihai Bar. Manifestarea a avut loc la Sala Sporturilor din municipiul reşedinţă de judeţ, în prezenţa a câtorva mii de membri şi simpatizanţi social-democraţi veniţi din tot judeţul. Candidatul pentru fotoliul de primar al Oradiei, Mihai Bar, a declarat în faţa celor prezenţi că este convins că lupta va fi crâncenă, dar că este pregătit pentru ea. Bar a mai menţionat că, în perioada în care "a stat departe", i-a fost dor de bihoreni mai mult decât de mama sa.
Preşedintele PSD, primul ministru Adrian Năstase, a participat, aseară, la lansarea oficială a candidatului acestei formaţiuni politice la funcţia de primar al municipiului Oradea, deputatul Mihai Bar. Manifestarea a avut loc la Sala Sporturilor din municipiul reşedinţă de judeţ, în prezenţa a câtorva mii de membri şi simpatizanţi social-democraţi veniţi din tot judeţul. Spectatorii au urmărit, pe un ecran uriaş, clipurile de prezentare ale câtorva dintre candidaţii PSD Bihor la alegerile locale din iunie. Aceştia doresc să câştige sau să-şi menţină funcţiile de primar din Beiuş, Silviu OdobasianU, din Salonta, Ioan Nistor, din Marghita, Vasile Voicu, şi din Ştei, Dorin Onea. De asemenea, a fost prezentată şi ocupanta primei poziţii pe lista de candidaţi pentru Consiliul Local, vicepreşedintele Floare Chipea.
Candidatul pentru fotoliul de primar al Oradiei, Mihai Bar, a declarat în faţa celor prezenţi că este convins că lupta va fi crâncenă, dar că este pregătit pentru ea. Bar a mai menţionat că, în perioada în care "a stat departe", i-a fost dor de bihoreni mai mult decât de mama sa. "Numai Dumnezeu ştie cât am aşteptat acest moment. Am fost, sunt şi voi fi parte integrantă a acestui partid", au fost primele cuvinte rostite de candidatul PSD Bihor. "Voi detrona un primar care nu şi-a respectat promisiunile. Sunt omul faptelor, al cuvântului dat, al promisiunilor onorate. Nu fac promisiuni fără acoperire. Noi împreună vom învinge", a declarat Mihai Bar.
Preşedintele PSD, Adrian Năstase, a afirmat că atunci când vine vorba despre Mihai Bar, se gândeşte la parabola întoarcerii fiului rătăcitor. "Dar aşa arătăm că suntem o familie unită, o echipă. Ceea ce eu apreciez la Mihai Bar este loialitatea şi cinstea de care acesta a dat dovadă în perioada în care nu a mai făcut parte din partid", a declarat Adrian Năstase, care a mai adăugat că, după patru ani de guvernare, PSD a învăţat din greşelile făcute şi va şti mai bine ce are de făcut. De asemenea, premierul a precizat că cei care vor câştiga aceste alegeri îşi vor încheia mandatul în Uniunea Europeană. "Bihorul va fi principala poartă de intrare a Uniunii Europene în România, iar autostrada Borş-Braşov va intra în România prin Bihor", a precizat premierul. "Nu avem voie să greşim, aşa cum am făcut-o în 1996. Atunci noi am pierdut alegerile, dar, din păcate, a pierdut şi ţara, fapt oglindit în scăderea economică şi în pierderea contactului cu celelalte ţări din Europa de Est. Abia acum, după opt ani, am ajuns la nivelul PIB-ului din `96. Avem încredere că putem continua împreună", a încheiat preşedintele PSD.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.