Mircea Geoană, revocat din funcţie
Mircea Geoană a fost revocat, ieri, din funcţia de preşedinte al Senatului. Plenul Senatului a aprobat hotărârea de încetare a mandatului lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al acestui for legislativ cu 112 voturi "pentru", 5 abţineri şi 2 voturi "împotrivă". Votul a fost secret, fiind exprimat electronic. Şedinţa de plen care a urmat hotărârii Biroului Permanent în care s-a constatat încetarea mandatului lui Geoană a fost condusă de vicepreşedintele Petru Filip, senator PDL. Şedinţa de plen a durat mai puţin de zece minute, iar Mircea Geoană nu a fost prezent. Mircea Geoană a contestat la Curtea Constituţională hotărârea Senatului. "Preşedintele Senatului este ales pe un mandat de patru ani. Este neutru din punct de vedere politic. Singura modalitate ca preşedintele Senatului să fie revocat este în situaţia în care ar încălca în mod grav şi repetat prevederi constituţionale sau prevederi legale, fapte juridice care sunt pasibile cu sancţiune politică sau juridică. Această situaţie nu există în motivarea grupului PSD, acolo se invocă exlcusiv o decizie politică", a spus Geoană.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.