Mircea Matei, chemat la Poliţie
Secretarul general al PD-L Bihor, Mircea Matei, a anunţat că a fost "invitat" la Poliţia municipiului Oradea pentru a da declaraţii cu privire la folosirea însemnelor PNL în campania electorală.
În timpul campaniei electorale, Biroul Electoral de Circumscripţie al municipiului Oradea (BEM) a fost sesizat de liberali cu privire la campania negativă pe care PD-L o duce în municipiu, folosindu-se de însemnele PNL. BEM a dat câştig de cauză PNL şi a sesizat Poliţia municipiului pentru a lua măsurile care se impun în acest caz. Astfel, Mircea Matei, care a fost şeful de campanie al PD-L în Oradea, a fost chemat la Poliţie să dea declaraţii cu privire la acuzele aduse de liberali. Matei a anunţat, ieri, că a recunoscut, în scris, cele semnalate de PNL şi că regretă. "Fiind la prima abatere, am fost doar avertizat", a declarat Mircea Matei, adăugând că a promis că nu mai face aşa ceva până la următoarea campanie electorală. Secretarul general al PD-L Bihor a menţionat că valoarea amenzii pe care putea să o primească se ridica la maximum 15 milioane de lei vechi.
La conferinta de presa de ieri a fost abordat un subiect mult mai important. Taierea a 133 de arbori din zona de centura. Comentariu urmator a fost trimis di pe bihoreanul.ro se pare ca lucrurile nu sunr intelese exact. problema ccomporta mai multe aspecte. 1. centura a fost predata ministerului transporturilor, compania nationala pt. drumuri, pe vremea cand era ministru berceanu. acesta a introdus centura pe lista de prioritati pt. finantare pe unul din primele locuri pe tara pt. finantare. centura era proiectata pe 2 benzi. dupa darea afara de la guvernare a pd, proiectul a fost retras de la finantare si dat la proiectare din nou pt. 4 benzi. astefel s-a pierdut 1,5 ani, timp in care putea fi aproape gata. nu necesitatea centurii la 4 benzi este problema, ci timpul pierdut cu constructia, pt. ca finantarea actuala a guvernului, de 150 mld. acopera 8% din suma totala de 1800 mld. necesara. nu trebuie uitat ca pe pos est depus un proiect pt. inelul 2 de centura, prin zona metropolitana, proiect care are termen de executie 2013. actuala centura se spune ca va fi gata in 2010. 2. daca pt. alveola din centru s-a facut caz de cei 6 copaci, ajungandu-se in urma protestelor ecologistilor la necesitatea unei dezbateri publice pe acest subiect, de ce nu se aplica aceeasi unitate de masura si nu s-a facut dezbatere publica pt. proiectul centurii si mai ales pt. taierea celor 133 de copaci. d-na varga spunea pe 5 mai ca un copac ajuns la maturitate da oxigen pt. o familie de 5 persoane. acum nu mai conteaza acest lucru ? pt. cei 6 tuya taiati din centru au fost plantati in p-cul traian alti 9 copaci. pt. cei 133 de arbori taiati unde de vor face plantari pt. a compensa ? 3. pt. cei care cunosc drumul de centura, va intreb cum se vor face 4 benzi pe tronsonul dintre intersectia cu cazaban si calea santandreiului ? sunt chestiuni tehnice, este adevarat, insa era important ca proiectul sa fie prezentat intr-o dezbatere publica. 4. mai interesant este ca in zona cu taieri, nimeni nu lucreaza. daca s-au facut aceste taieri, era normal ca sa avanseze lucrarile, nu sa taiem si apoi sa lasam totul balta pe portiunea respectiva. 5. chestiunea cu bordurile nu tine, tronsonul nu este al primariei, deci nu noi am pus borduri. este un subiect imprumutat de la bucuresti, care nu are legatura cu oradea. sau, probabil, la strazile noi nu trebuiau puse borduri. tehnic, bordurile montate orizontal asigura o mai buna scurgere a apei la ploi. 6. campania s-a incheiat, asa ca va rog sa discutam la subiect, fara a mai face apel la teme false din campanie. daca se va intampla acest lucru, sunt dechis la un dialog corect pe forum, si voi comenta si raspunde la subiecte care ne intereseaza. va doresc numai bine !
Nu a inteles nimic, din alegerile de acum ? Nu-i nimic, poate data viitoare.