Mişcarea Verzilor a preluat Partidul Agrarienilor
Horea Vuşcan a anunţat că grupul de iniţiativă pentru înfiinţarea Mişcării Verzilor a încetat campania de strângere de semnături, deoarece au fost încheiate negocierile pentru preluarea conducerii unui partid deja înfiinţat, dar care nu are activitate politică. Mai exact, Mişcarea Verzilor a ajuns la o înţelegere cu Partidul Agrarienilor pentru transformarea acestuia din urmă în Mişcarea Verzilor - Democraţi Agrarieni. "De la început, s-au avut în vedere două strategii: strângerea de semnături pentru înfiinţarea unei noi formaţiuni politice, cu toată procedura juridică de rigoare, respectiv negocieri cu partide care erau deja înfiinţate din punct de vedere juridic", susţine liderul Mişcării Verzi Bihor. Potrivit acestuia, din octombrie până în prezent s-a reuşit strângerea a 13.000 de semnături, mult mai puţine decât necesarul de 25.000 din 18 judeţe, după cum prevede legea, pentru că oamenii erau reticenţi când venea vorba să-şi dea datele personale. În aceste condiţii, liderii Mişcării Verzilor au optat pentru colaborarea cu un partid înfiinţat - Partidul Agrarienilor. "Am reuşit să depunem, la Tribunalul Bucureşti, actele pentru înregistrarea partidului numit Mişcarea Verzilor - Democraţi Agrarieni, cu modificarea statutului formaţiunii. Răspunsul îl vom primi la sfârşitul lunii septembrie", a menţionat Vuşcan. În forul de conducere a noului partid au fost cooptaţi trei bihoreni: Horea Vuşcan şi Cezar Maroti, în calitate de vicepreşedinţi, respectiv Raul Derecichei, membru în Biroul Politic Central. "Imediat ce noul statut va fi validat de Tribunalul Bucureşti vom face demersurile necesare pentru afilierea la Partidul Verde European", susţine liderul Mişcării Verzilor Bihor. Potrivit acestuia, scopul înfiinţării noii formaţiuni este participarea la alegerile locale şi parlamentare de anul 2012.
toti cretinii-si fac partid. la puscarie, criminalule! nu la scos capul in lume, pui de hot!
HORIA VSCAN = UN UCIGAS DIN CULPA